A fi sau a nu fi

Se spune ca daca ai pune 100 de maimute sa scrie la masina de scris in cativa ani ele ti`ar scrie toate oprerele Shakespeariene. A fi sau a nu fi? E o intrebare pe care omenirea si`o pune de foarte mult timp. Daca stai putin sa te gandesti, intrebarea asta cuprinde mai multe arii de activitate, ca sa nu mai vorbim de viata personala a fiecaruia dintre noi.

Recent am trecut prin cateva lucruri care mi`au dat de gandit. Unul din ele este legat de ceva care urmeaza sa se intample. Am de ales intre a da cu piciorul la 1 an de munca atat a mea cat si a altor 10 oameni sau a merge la mare pentru 6 zile gratis (adica nu platesc nici cazare, nici mancare, nici transport). Povestea suna cam asa...

Eram la bunici la Horezu, Valcea. Intr`o seara primesc un telefon. Sa fi fost vro 23:45 ceasul. Un coleg de la teatru - da sunt in trupa de teatru a orasului, dar asta o spun mai pe larg cu alta ocazie - care imi spune: "Bai asta vezi ca maine trebuie sa vi in Plopeni. Asta n`ar fi fost o problema daca nu ar fi fost o distanta de 300 de km (aproximativ) intre cele doua localitati si daca m`ar fi anuntat mai devreme. Macar atat sa fi facut... De ce trebuia sa vin urgent la Plopeni? Pentru ca trebuia sa ne gasim sa facem iar repetitii, ca plecam la un festival la Mahmudia. Bine-bine, zic, dar de ce n`am fost anuntat mai devreme? Raspuns? Ce credeti?! : Nu s`a putut... Concluzia pur romaneasca: Asta e!

Am trecut prin cateva nopti de chin... mai erau 4 zile si plecam de la bunici ce era sa fac? Sa plec si sa ma cert cu toti prietenii, inclusiv cu bunicii si prietena, sau sa raman si sa ratez 2 repetitii cu regizorul? Pentru ca da, mai era o problema... Regizorul trebuia sa plece si el si este inca plecat... vine abea sambata, dar luni o sa facem iar repetitii cu el...

In situatia asta unii cedeaza sau actioneaza dupa primul impuls... Eu am actionat la primul impuls: Ba, gata... Poimaine plec - prindem o zi de repetitii. A doua zi imi sun regizorul si`i zic: "Bai frate, gata... e totul rezolvat, acum imi fac bagajul, maine vin!"

Problema sta in felul urmator... De multe ori se intampla cate ceva care iti deschide larg privirea si te obliga sa te uiti in jur. Astea in unele culturi se numesc semne. Am avut si eu parte de un semn de genul asta, semn despre care nu vreau sa discut fiind unul foarte personal, sau mai bine zis familiar. Semn care practic m`a obligat sa raman la bunici.

Cum s`a terminat povestea? Simplu... eu am ramas, cele doua zile de repetitii au fost mai mult sau mai putin degeaba pentru ca plecase cineva la mare si fara el si fara mine nu se putea face toata piesa - decat daca citea cineva rolurile ceea ce e foarte greu, dar nu imposibil - si toata lumea era foarte fericitia, mai putin regizorul care venise la repetitii degeaba... Nu poti multumi chiar pe toata lumea (o sa mai auziti voi despre regizor in cateva povesti care urmeaza sa apara pe blog. Regizor si prieten, baiat de calitate, o sa vedeti).

Asa ca vedeti... lucrulile se intampla in asa fel incat sa nu te astepti. Bineinteles ca eu am renuntat la mare ca sa nu se mai piarda din repetitii, pentru ca festivalul despre care va vorbeam este unul important, pentru toata lumea...

A fi sau a nu fi? Voi ce ati fi ales?